Fundaşul columbian Cristisan Zapata, de la Genoa CFC, a fost testat pozitiv la noul coronavirus şi va rata meciul de duminică cu AS Roma, anunţă EFE, care citează clubul din Serie A. Genoa, locul 16 în campionatul italian de fotbal, a anunţat într-un comunicat că după testele efectuate vineri, fundaşul Zapata a fost singurul înregistrat pozitiv la Covid-19 şi acesta va va intra în carantină şi va urma protocolul sanitar implementat pentru acest cazuri. Zapata, 34 ani, fost jucător la echipe ca AC Milan, Villartreal sau Udinese, a jucat ca titular în cinci din cele şase partide disputate în acest sezon de Genoa.