Arsenal va găzdui pe Southampton, miercuri, în etapa a 13-a din Premier League, pe un stadion în care prezenţa fanilor nu va fi permisă, după ce Londra a fost inclusă, de autorităţile britanice, în grupa cu cele mai restrictive măsuri anticovid după creşterea ratei infectărilor, scrie Reuters. Arsenal Londra era printre cele zece cluburi care au permis unui număr de 2.000 de suporteri să fie prezenţi în tribunele stadionului, de la începutul acestei luni, când Londra era la nivelul 2 de restricţii. Guvernul britanic a anunţat luni că în urma unei creşteri a ratei infectărilor în capitală, Londra a fost inclusă la nivelul 3. ”Suntem dezamăgiţi să anunţăm că nu-i mai putem primi pe fani în tribune pentru meciurile din Premier League, cel puţin momentan. Prin urmare, nu se vor mai vinde nici bilete”, a comunicat gruparea de pe Emirates. După 12 etape, Arsenal este pe locul 15 în clasament, cu 13 puncte, în timp ce Southampton este pe 4, cu 23 de puncte, fiind revelaţia începutului de campionat.