AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Austria ar putea evolua împotriva Scoţiei fără jucătorii care de la...

Fotbal/Coronavirus: Austria ar putea evolua împotriva Scoţiei fără jucătorii care de la cluburile din Germania

Naţionalele de fotbal ale Scoţiei şi Austriei se vor întâlni pe Hampden Park din Glasgow, aşa cum era prevăzut, deşi Federaţia austriacă ar fi dorit ca meciul, din calificările pentru CM 2022, să nu se dispute în Marea Britanie din cauza restricţiilor de călătorie impuse în contextul pandemiei de coronavirus, scrie BBC.

Selecţionerul Austriei, Franco Foda, a arătat că din lot ar putea lipsi jucători cu experienţă ai primei reprezentative care evoluează în Germania, în contextul acestor restricţii.

Astfel, căpitanul Julian Baumgartlinger, dar şi Marcel Sabitzer se numără printre fotbaliştii din Germania care ar putea să absenteze de la partida de pe 25 martie.

Foda a menţionat că a trimis o informare conducerii primei ligi valorice din Germania – Bundesliga – pentru a o informa că partida cu Scoţia se va disputa până la urmă la Glasgow.

Din naţionala Austriei ar putea, de asemenea, lipsi portarul Pavao Pervan, fundaşul David Alaba, mijlocaşul Stefan Ilsanker şi atacantul Michael Gregoritsch, toţi evoluând în Germania.

Germania impune o carantină de zece zile tuturor persoanelor care sosesc din Marea Britanie, iar sportivii nu sunt exceptaţi, astfel că la revenirea la cluburile lor fotbaliştii ar trebui să intre în izolare. În acelaşi timp, cluburile au voie să-şi oprească jucătorii care evoluează şi la naţionalele lor de a pleca de la club dacă acest lucru presupune carantinare obligatorie la întoarcere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks