O decizie a autorităţilor din Hamburg de a permite accesul în tribune la capacitate maximă dacă toţi fanii sunt vaccinaţi anti-Covid sau au trecut prin boală a adus speranţă cluburilor germane de fotbal că vor putea vinde din nou un număr mare de bilete, însă unele cluburi permit accesul şi pe baza testelor anticoronavirus ceea ce complică un pic planurile, notează DPA într-un comentariu.
Cuvintele cheie sunt 2G sau 3G ca pentru ca stadioanele să găzduiască un număr cât mai mare de spectatori sau chiar maxim aşa cum este în Anglia de exemplu.
Unele grupări, printre care şi campioana Bayern Munchen, merg pe conceptul 3G, ceea ce înseamnă că pe stadion au voie cei vaccinaţi, cei trecuţi prin boală sau cei testaţi negativ. Altele, precum Borussia Dortmund au ales varianta numită 2G, adică accesul doar pentru cei complet vaccinaţi sau trecuţi prin boală.
Mai sunt şi grupări, precum Mainz 05 care merge pe varianta 2G, dar are şi un spaţiu alocat în tribune doar pentru cei testaţi negativ.
Autorităţile sanitare din Germania au permis cluburilor să-şi deschidă stadioanele la maxim 50 la sută din capacitate sau 25.000 spectatori la începutul noului sezon, însă acum acestea doresc o extindere a numărului de spectatori permişi ţinând cont de faptul că pe varianta 2G există cluburi care pot vinde totalitatea biletelor.
O decizie luată marţi de autorităţile din Hamburg oferă acum speranţe tuturor formaţiilor în contextul în care oficialităţile locale au decis că echipele Hamburg SV şi St. Pauli pot vinde toate locurile disponibile aplicând varianta 2G.
”Dacă majoritatea spectatorilor sunt vaccinaţi iar copiii sunt testaţi atunci consider că se pot juca meciuri cu tribunele pline, riscul fiind unul foarte mic”, a declarat directorul general al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke.
Cu toate acestea, nu toate cluburile sunt susţinătoare ale conceptului 2G.
Conducerea clubului Mainz 05 a fost de părere că ar fi discriminatoriu ca cei care se prezintă cu teste negative să fie excluşi.
”Nu vrem să-i excludem pe cei care preferă să-şi facă teste anticovid şi au rezultate negative”, a punctat Stefan Hofmann, preşedintele Consiliului de administraţie a lui Mainz 05.
Marţi, Eintracht Frankfurt anunţa că nu va putea accepta mai mult de 25.000 de fani la meciul cu FC Koln de sâmbătă, din etapa a 6-a a Bundesligii, deşi avea posibilitatea de a mai primi încă 6.000. Oficialităţile sanitare din Frankfurt au indicat că gruparea poate deschide zona în care spectatorii stau în picioare, în jur de 6.000 de locuri, dacă cei care vor dori să achiziţioneze bilete în acea zonă fac dovada vaccinării.
Clubul a precizat însă că este prea scurt timpul rămas pentru a vinde aceste bilete astfel încât preferă să se mulţumească cu 25.000 de spectatori ca şi până acum. Cu toate acestea, în condiţiile în care situaţia pandemică nu se modifică, Eintracht ar putea lua în considerare punerea în vânzare a celor 6.000 de bilete suplimentare pentru meciul cu Hertha Berlin, de pe 16 octombrie.
Oricum, notează DPA, cluburile doresc să se adopte o decizie universal valabilă cât mai repede deoarece multe dintre ele nu au reuşit să-şi vândă toate biletele pentru sezonul în curs, iar pe lângă asta s-a constatat că un număr destul de mare de fani s-a obişnuit cu ideea de a urmări partidele din faţa televizorului.