AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al Hilal, exclusă din Liga Campionilor...

Fotbal/Coronavirus: Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al Hilal, exclusă din Liga Campionilor Asiei

Echipa saudită Al Hilal Riad, antrenată de românul Răzvan Lucescu, a fost exclusă din Liga Campionilor Asiei la fotbal, miercuri, după ce nu a putut înscrie 13 jucători pe foaia oficială de meci, din cauza cazurilor pozitive la coronavirus din lot, potrivit site-ului Confederaţiei Asiatice de Fotbal. ”Al Hilal, din Arabia Saudită, nu a reuşit să anunţe cei 13 jucători obligatorii pentru meciul său din Grupa B a AFC Champions League (Vest) cu Shabab Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi, potrivit articolului 4.3 al regulii speciale aplicabile în competiţiile AFC în timpul pandemiei de COVID-19 este considerată retrasă din competiţie”, se arată în comunicat. Toate meciurile jucate de Al Hilal, care a anunţat doar 11 jucători pentru partida amintită, sunt considerate nule, conform articolului 6 din regulamentul AFC Champions League şi deci Pahtakor (Uzbekistan) şi Shabab Al Ahli Dubai au avansat în optimile de finală, din Grupa B, a mai precizat AFC. Regulamentul a permis înscrierea a 35 de jucători de către fiecare club, dar Al Hilal a înregistrat doar 30, dintre care doar 27 au călătorit la Doha la începutul competiţiei. AFC a permis clubului, grav afectat de coronavirus, să înscrie doi portari pentru a-i înlocui pe cei care au fost testaţi pozitiv la COVID-19, dar şi pentru a aduce la Doha alţi doi jucători şi doi oficiali care nu făcuseră deplasarea cu lotul. AFC a păstrat comunicarea cu Al Hilal şi cu federaţia saudită de fotbal pe parcursul acestei perioade în care echipa s-a confruntat cu numeroase cazuri de infectare. Clubul şi Federaţia saudită au cerut amânarea meciului cu Shabab Al Ahli Dubai, dar comisia COVID-19 a AFC Champions League (Vest) a decis că amânarea acestei partide ar avea un impact negativ asupra calendarului meciurilor Ligii Campionilor şi nu a aprobat cererea. Al Hilal a remizat cu formaţia iraniană Shahr Khodor (0-0), duminică, în ciuda faptului că lotul său era afectat de 15 cazuri pozitive. Al Hilal, deţinătoarea trofeului, era liderul Grupei B, cu 11 puncte după 5 partide, având asigurată calificarea în optimile de finală. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks