Echipa elveţiană FC Lucerna, care se confruntă cu numeroase cazuri de coronavirus în rândul fotbaliştilor săi, nu va disputa niciun meci în această lună, a anunţat marţi site-ul radioteleviziunii RTS. Swiss Football League (SFL) a acceptat cererea clubului FC Lucerna de amânare a meciului de campionat cu FC Vaduz, prevăzut sâmbătă. FC Lucerna nu a jucat niciun meci în această lună, partidele cu FC Lugano (24 ianuarie) şi FC St. Gallen (27 ianuarie) fiind deja amânate. În clasament, FC Lucerna este pe locul 9, penultimul, cu 13 puncte după 14 jocuri. Lider autoritar, cu 32 de puncte după 15 jocuri, este campioana en titre Young Boys Berna, fosta adversară a lui CFR Cluj în Europa League. Pe locurile următoare, cu 23 de puncte după 15 jocuri, sunt FC Lugano, FC St. Gallen şi FC Basel. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)