AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Genoa solicită amânarea partidei cu Torino FC, după confirmarea a 14...

Fotbal/Coronavirus: Genoa solicită amânarea partidei cu Torino FC, după confirmarea a 14 cazuri de Covid-19

Enrico Preziosi, preşedintele clubului Genoa, a solicitat miercuri amânarea meciului cu Torino FC, programat sâmbătă în etapa a 3-a a Serie A, după ce au fost confirmate 14 cazuri de Covid-19 printre jucători şi membrii corpului tehnic, transmite EFE. ”În aceste condiţii, partida Genoa-Torino nu se poate disputa. Din cauza numărului mare de jucători pozitiv la coronavirus, nici măcar nu ne putem antrena. Discutăm pentru găsirea unei date de rejucare care să satisfacă pe toată lumea”, a declarat Preziosi, miercuri, pentru ziarul ”La Gazzetta dello Sport”. După partida cu Napoli (0-6) de duminică, Genoa a anunţat luni că 14 jucători şi membri ai corpului tehnic au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, iar testele repetate miercuri au confirmat rezultatele de acum două zile. Napoli şi staff-ul său tehnic vor fi testaţi înainte de meciul de duminică cu Juventus Torino. Liga italiană de fotbal a convocat miercuri o adunare generală extraordinară pentru a studia situaţia şi a decide dacă meciurile Genoa-Torino şi Napoli-Juventus vor fi amânate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks