AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Jucători din Serie A, împiedicaţi să părăsească Italia pentru a se...

Fotbal/Coronavirus: Jucători din Serie A, împiedicaţi să părăsească Italia pentru a se alătura selecţionatelor ţărilor lor

Mai mulţi jucători ai echipelor de fotbal AS Roma şi Fiorentina au fost împiedicaţi de autorităţile locale să părăsească Italia pentru a se alătura selecţionatelor ţărilor lor în vederea meciurilor internaţionale programate luna aceasta, din cauza infectărilor cu Covid-19 din cadrul celor două cluburi, informează presa sportivă din peninsulă, citată de Reuters. Potrivit agenţiei ANSA, jucătorii străini din lotul Fiorentinei nu au fost autorizaţi să călătorească, după ce gruparea ‘viola’ a anunţat vineri că atacantul spaniol Jose Callejon a fost testat pozitiv la noul coronavirus. ANSA precizează că interdicţia a fost impusă de autoritatea regională din Toscana, care a cerut întregului lot al Fiorentinei să se autoizoleze la domiciliu timp de 10 zile, fotbaliştii fiind autorizaţi să se deplaseze doar pentru antrenamente. Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie la rândul său că un ordin similar al autorităţilor sanitare vizează echipa AS Roma, după ce atacantul bosniac Edin Dzeko a fost testat pozitiv. Clubul Fiorentina a anunţat că are 13 jucători convocaţi pentru meciurile internaţionale, printre aceştia aflându-se chilianul Erick Pulgar (Chile), marocanul Sofyan Amrabat şi sârbii Nikola Milenkovic şi Dusan Vlahovic. Serbia va înfrunta joi pe teren propriu naţionala Scoţiei în barajul pentru EURO 2020, în timp ce Chile va înfrunta Peru şi Venezuela în preliminariile Cupei Mondiale, în următoarele zece zile. De la AS Roma, jucătorii care ar putea fi afectaţi de interdicţie sunt fundaşul albanez Marash Kumbulla şi mijlocaşul armean Henrih Mhitarian, alături de mai mulţi jucători convocaţi în selecţionata Italiei. Cele două cluburi italiene nu au făcut pentru moment niciun comentariu pe această temă. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks