AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Meciul Anglia - Islanda va avea loc pe Wembley

Fotbal/Coronavirus: Meciul Anglia – Islanda va avea loc pe Wembley

Meciul de fotbal Anglia – Islanda, prevăzut pe 18 noiembrie în Liga Naţiunilor, va avea loc pe Wembley, după ce guvernul britanic a acordat o derogare echipei oaspete, a anunţat joi BBC. Desfăşurarea partidei era pusă sub semnul întrebării după ce guvernul de la Londra a interzis accesul străinilor veniţi din Danemarca pe teritoriul britanic. Această decizie a fost luată din cauza unei mutaţii potenţial problematice a coronavirusului la nurcile din fermele din Danemarca. Islanda va întâlni Danemarca la Copenhaga cu trei zile înaintea meciului cu Anglia. Câteva zile a fost luată în calcul desfăşurarea meciului Anglia – Islanda pe teren neutru, în Germania sau Albania. ‘Guvernul a anunţat o derogare limitată pentru un mic număr de fotbalişti ai naţionalelor Danemarcei şi Islandei, de a putea călători din Regatul Unit la Copenhaga şi înapoi, fără a fi nevoiţi să se autoizoleze, pentru a putea participa la următoarele meciuri internţionale’, informează un comunicat. Anterior, Federaţia engleză de fotbal (FA) ceruse guvernului britanic ca meciul cu Islanda să se dispute pe Wembley, Din luna iunie, sportivii de elită au fost scutiţi de restricţiile de călătorie legate de coronavirus. Protocoalele UEFA referitoare la coronavirus prevăd că meciurile interţări pot fi reprogramate la o dată stabilită de forul fotbalistic european sau pot avea loc pe teren neutru, dacă este necesar. Joi (astăzi), Anglia va juca un meci amical cu Irlanda, iar trei zile mai târziu va primi replica Belgiei, în Liga Naţiunilor. Tot joi, Islanda va întâlni Ungaria la Budapesta în finala barajului pentru EURO 2020. În semifinalele acestui baraj, reprezentativa nordică a învins România (2-1). AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks