Cel puţin patru cluburi belgiene de fotbal au prevăzut tribune separate, la următoarele lor meciuri de acasă, pentru suporterii care nu sunt vaccinaţi pe deplin împotriva Covid-19, scrie ziarul Het Laatste Nieuws.
Cluburile care au anunţat deocamdată această măsură sunt Charleroi, Zulte-Waregem, Kortrijk şi Oostende. Ele au indicat că nu este vorba de discriminare, ci de un gest pentru ‘suporterii fideli’.
În Belgia, următoarea relaxare a măsurilor sanitare va intra în vigoare vineri, ziua din care stadioanele de fotbal vor putea fi din nou pline de suporteri. Aceştia vor trebui să îndeplinească însă o condiţie, prezentarea unui ‘Covid Safe Ticket’, care să garanteze că sunt vaccinaţi pe deplin, dispun de un test PCR negativ ori s-au vindecat de Covid-19.
‘Suporterii ne-au susţinut în momentele dificile’, au sugerat aceste cluburi. ‘Nu ar fi corect să nu-i autorizăm de acum înainte dacă n-au avut încă şansa să se vaccineze pe deplin. Şi nici nu vrem să-i penalizăm cu un test costisitor’, au adăugat ele.
Zulte-Waregem a prevăzut un sector separat pentru fanii care nu au beneficiat de a doua doză de vaccin. ‘Cu siguranţă nu este vorba de anti-vaxxeri’, a asigurat purtătorul de cuvânt al clubului, Jacques Sciandri. Zulte-Waregem a rezervat 450 de locuri pentru persoanele nevaccinate, doar pentru abonaţi.
Virusologul Marc Van Ranst, de la Universitatea Catolică din Leuven, a estimat că demersul cluburilor este ‘ciudat’.
Pro League, organizatoarea campionatului, nu vede aici niciun inconvenient, iar ministerul de Interne a confirmat că este autorizată primirea persoanelor nevaccinate, dacă sunt îndeplinite condiţiile. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)