Trei jucători ai naţionalei de fotbal Under 21 a Elveţiei au fost testaţi pozitiv miercuri la coronavirus, scrie Le Matin. Este vorba despre Jeremy Guillemenot, Dan Ndoye şi Jasper van der Werff, toţi asimptomatici, care au fost însă izolaţi conform protocoalelor medicale în vigoare. Conform sursei, ceilalţi membri ai lotului au dat rezultate negative şi nu au fost necesare alte acţiuni deocamdată. Prin urmare, meciul de la U21 Elveţia – Azerbaidjan, programat joi la Thun, va avea loc conform programării. Luni, un fotbalist şi un membru al staff-ului naţionalei ”mari” a Elveţiei au fost testaţi pozitiv la Covid-19, cu două zile înaintea meciului amical cu Belgia. Jordan Lotomba, fundaşul echipei franceze Nice, şi un membru al staff-ului selecţionatei Elveţiei sunt asimptomatici şi au fost plasaţi în izolare. Toate celelalte teste efectuate la începutul reunirii lotului au fost negative. OGC Nice, clubul la care joacă Lotomba, a anunţat marţi că ‘mai mult de doisprezece jucători şi angajaţi ai săi’ au fost testaţi pozitiv la Covid-19, iar această situaţie se referă de asemenea la ‘echipele sale de juniori’. Gruparea din sudul Franţei a decis închiderea centrului său de antrenament şi a centrului său de juniori. După amicalul de miercuri cu Belgia, din deplasare, Elveţia va întâlni Spania şi Ucraina în Liga Naţiunilor, pe teren propriu, pe 14, respectiv 17 noiembrie. Echipa antrenată de Vladimir Petkovic este pe ultimul loc în grupa sa din Liga Naţiunilor, cu 2 puncte după 4 meciuri. Elveţia este calificată la EURO 2020, unde face parte din Grupa A, alături de Ţara Galilor, Italia şi Turcia.