Meciurile din ultima fază ale Ligii Campionilor Asiei la fotbal se vor juca într-o singură manşă începând din sferturile de finală, din cauza pandemiei de coronavirus, mai degrabă decât în format tur-retur, au anunţat, luni, organizatorii competiţiei, citaţi de AFP.
Sferturile de finală şi semifinalele din fiecare zonă (Est şi Vest) vor avea loc în luna octombrie în două situri diferite, câte unul pentru fiecare zonă, a precizat Confederaţia asiatică de fotbal (AFC).
Finala va avea loc pe 23 noiembrie pe un stadion din zona Vest, tot într-o singură manşă, în loc de două meciuri tur-retur. Siturile acestor faze finale nu sunt încă cunoscute.
Aceste decizii au fost luate ‘ca urmare a incertitudinilor legate de pandemia de Covid-19, precum şi de restricţiile de călătorie impuse pe tot continentul’, au adăugat reprezentanţii AFC.
Faza grupelor pentru zona Vest (grupele A şi E) s-a încheiat la finele lui aprilie, în timp ce cea din zona Est (grupele F şi J) se va încheia în iulie, în timp ce optimile de finală vor avea loc din septembrie.
Aceasta este ultima modificare a unei competiţii care implica la start 40 de echipe, din Arabia Saudită, în Vest, până în Japonia, în Est, ţară puternic perturbată de pandemia de coronavirus.
Competiţia a fost suspendată anul trecut timp de şase luni, iar ultimele meciuri au fost regrupate în anumite situri, tot într-o singură manşă.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)