AcasăStiri generaleFotbal: Echipa Eupen, decimată de Covid-19, şi-a amânat al treilea meci consecutiv

Fotbal: Echipa Eupen, decimată de Covid-19, şi-a amânat al treilea meci consecutiv

Echipa KAS Eupen, confruntată cu numeroase cazuri de infectare cu Covid-19 în cadrul lotului său, a fost nevoită să-şi amâne al treilea meci consecutiv în campionatul de fotbal al Belgiei, informează presa sportivă din această ţară. Eupen urma să se deplaseze sâmbătă la Oostende, în cadrul etapei a 17-a a sezonului, însă jocul a fost amânat, a anunţat miercuri Liga belgiană de fotbal. ‘Această decizie este urmarea solicitării lui KAS Eupen după ce mai mult de şapte jucători de la prima echipă au fost testaţi pozitiv la Covid-19’, a precizat un responsabil al Jupiler Pro League. În realitate, 13 jucători de la Eupen şi cinci membri ai personalului acestui club au fost testaţi pozitiv la coronavirus, scrie cotidianul La Derniere Heure, adăugând că ‘luni s-au efectuat noi teste care accentuează tendinţa, existând acum 22 de cazuri pozitive, inclusiv 17 jucători’. KAS Eupen şi-a amânat deja meciul cu Zulte Waregem, care trebuia să se dispute duminica trecută, precum şi partida cu Racing Genk, prevăzut în miercuri seara, din cauza situaţiei critice cu care se confruntă. Nu este însă prima oară când un focar de coronavirus este depistat în cadrul clubului Eupen. La finele lunii octombrie, meciul de pe teren propriu cu KV Mechelen, din cadrul etapei a 10-a a fost de asemenea amânat în baza protocolului anti-Covid stabilit de Pro League, reaminteşte sursa citată. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks