Echipele de fotbal trebuie să respecte ‘în principiu’ regulile sanitare din fiecare ţară, a reamintit joi UEFA, reînviind ipoteza că jucătorii nevaccinaţi nu vor putea evolua în Liga Campionilor în Franţa, unde va intra în vigoare un permis de vaccinare, scrie AFP.
”Fiecare echipă va trebui, în principiu, să respecte regulile aplicabile din ţara în care are loc întâlnirea’, a scris organismul european într-un comunicat de presă remis AFP.
‘Anexele specifice competiţiei – încă în curs de redactare – care conţin reguli speciale legate de Covid pentru faza eliminatorie, pot oferi îndrumări suplimentare în acest sens’, a spus UEFA.
Echipa Chelsea Londra, deţinătoarea trofeului, ar putea fi obligată să-i lase acasă pe jucătorii nevaccinaţi din lotul său, cu ocazia meciului retur cu Lille OSC din cadrul manşei secunde a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, programat în Franţa, în luna martie.
Autorităţile franceze au înăsprit măsurile pentru combaterea răspândirii Covid-19, iar acum nu mai există nicio excepţie pentru sportivii profesionişti nevaccinaţi care doresc să intre în ţară.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat anterior că doreşte să-i ‘enerveze’ pe cei nevaccinaţi, limitându-le accesul în locuri publice precum baruri, cinematografe şi restaurante.
Pare puţin probabil ca UEFA – organizaţie al cărei preşedinte Aleksander Ceferin şi-a afirmat cu insistenţă sprijinul pentru vaccinare – să încerce să submineze abordarea franceză, printr-o mutare a meciurilor pe terenuri neutre, pentru a ocoli regulile.
Prin urmare, se aşteaptă ca orice jucător sau membru al personalului clubului Chelsea, care este nevaccinat, să fie tratat ca şi cum ar fi fost testat pozitiv pentru Covid-19 şi să-i fie interzis să călătorească în Franţa pentru returul din 16 martie.
Premier League se consultă în prezent cu cluburile în privinţa modificărilor care ar trebui aduse criteriilor de amânare a meciurilor din cauza Covid-19, ca urmare a scăderii numărului de infectări, atât în cadrul echipelor, cât şi rândul populaţiei.