AcasăStiri generaleFotbal - EURO 2020: Măsuri suplimentare anti-Covid 19 la naţionala Suediei

Fotbal – EURO 2020: Măsuri suplimentare anti-Covid 19 la naţionala Suediei

Federaţia suedeză de fotbal a anunţat măsuri suplimentare anti-Covid 19 în lotul echipei naţionale pentru EURO 2020, după ce doi jucători, extrema Dejan Kulusevski şi mijlocaşul Mattias Svanberg, au fost testaţi pozitiv, informează AFP şi EFE.

Au fost decise o serie de măsuri: teste rapide în fiecare zi şi un număr sporit de teste PCR, reuniuni în sală în grupuri mai mici şi în spaţii mai mari etc.

Rămasă pe ultima linie dreaptă fără vedeta sa Zlatan Ibrahimovic, echipa abordează turneul final cu spectrul contagiunii, cu mai puţin de o săptămână rămasă până la primul său meci.

Primul jucător testat pozitiv, Dejan Kulusevski, va rata cel puţin primul meci, programat luni împotriva Spaniei. În aceeaşi situaţie ar urma să fie Mattias Svanberg, al doilea jucător testat pozitiv.

Selecţionerul Janne Andersson speră că Dejan Kulusevski va fi în lotul pentru a doua partidă din grupă, pe 18 iunie contra Slovaciei.

Janne Andersson a criticat miercuri comportamentul lui Kulusevski, care a luat masa cu prietenii când a avut câteva zile libere, la sfârşitul lui mai, însă a exclus posibilitatea ca jucătorul să fie sancţionat.

Un al treilea fotbalist suedez, fundaşul central Pontus Jansson, a lipsit de la antrenamentul de miercuri după ce nu s-a simţit bine, însă rezultatul testului Covid-19 a fost negativ.

Potrivit regulamentului, dacă o echipă este plasată parţial în carantină sau în izolare, meciul se va disputa aşa cum era prevăzut dacă aceasta ‘are la dispoziţie cel puţin treisprezece jucători, printre care un portar’.

Meciul poate fi reprogramat de către UEFA în următoarele 48 de ore de la data iniţială a meciului, cu condiţia să fie disponibile opţiuni viabile de reprogramare. Dacă meciul nu poate fi reprogramat, organul de control, etică şi disciplină al UEFA va lua o hotărâre în această privinţă. Echipa responsabilă pentru meciul care nu va mai avea loc va pierde cu 3-0.

AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodor Ciobanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks