UEFA nu acceptă ca meciurile de la EURO 2020 să se dispute cu porţile închise şi le cere celor 12 oraşe gazdă să primească spectatori, a declarat preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, pentru Sky Sports.
Amânat un an din cauza crizei sanitare, EURO 2020 urmează să se desfăşoare în această vară, în perioada 11 iunie – 11 iulie, în 12 oraşe de pe continent, printre care Bucureştiul.
Ceferin a indicat că UEFA nu mai ia în calcul posibilitatea ca meciurile să se joace cu porţile închise.
‘Avem mai multe scenarii, dar ceea ce putem garanta este că opţiunea de a juca vreun meci de la EURO 2020 pe un stadion gol nu intră în discuţie. Fiecare oraş gazdă trebuie să garanteze că la meciuri vor fi spectatori’, a spus Ceferin.
UEFA a negat informaţia potrivit cărora va amâna decizia cu privire la care dintre cele 12 oraşe vor fi reţinute drept gazde. Ea a indicat că 7 aprilie rămâne termenul limită pentru ca oraşele să prezinte numărul de fani care vor avea acces pe stadioane.
Comitetul executiv al UEFA se va reuni pe 19 aprilie, cu o zi înaintea congresului UEFA, la care va fi luată o decizie finală în privinţa oraşelor gazdă.
‘Noi am stabilit ca termen limită 20 aprilie pentru decizia finală referitoare la EURO’, a spus Ceferin.
‘Scenariul ideal este ca turneul să se desfăşoare în cele 12 locaţii iniţiale, însă dacă asta nu este posibil, atunci va avea loc în 10 sau 11 ţări, dacă una sau mai multe dintre locaţii nu pot îndeplini condiţiile cerute’, a adăugat Ceferin.
Declaraţiile sale au venit la puţin timp după ce un membru al Comitetului Executiv al UEFA, Rainer Koch, a afirmat că instanţa conducătoare a fotbalului european intenţionează în continuare ca EURO 2020 să se desfăşoare în această vară în 12 oraşe de pe continent.
La începutul acestei luni, presa internaţională a scris că oraşele Glasgow şi Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri de la EURO 2020, deoarece în Scoţia şi Irlanda sunt impuse măsuri restrictive extrem de severe în contextul pandemiei de coronavirus.
Oraşele desemnate să găzduiască partidele turneului final sunt Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Munchen, Roma, Sankt Petersburg şi Londra, capitala britanică urmând să organizeze semifinalele şi finala EURO 2020.
Arena Naţională urmează să găzduiască partidele Austria – Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina – Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina – Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)