Meciul Real Sociedad – Manchester United, din turul optimilor de finală ale Europa League, se va juca în Italia, pe stadionul lui Juventus Torino, din cauza restricţiilor de călătorie în Spania legate de Covid, a anunţat marţi UEFA, potrivit AFP. Partida va avea loc pe 18 februarie de la 19:55 (ora României), a indicat forul fotbalistic european. Returul rămâne prevăzut o săptămână mai târziu pe Old Trafford, de la 22:00 (ora României). Cele două meciuri se vor disputa cu porţile închise. În Liga Campionilor, două întâlniri din turul optimilor de finală, RB Leipzig – Liverpool şi Borussia Moenchengladbach – Manchester City, au fost mutate la Budapesta. Un alt meci din aceeaşi fază a competiţiei, Atletico Madrid – Chelsea, de pe 23 februarie, nu a fost deocamdată mutat. În Europa League, o întâlnire din manşa întâi a şaisprezecimilor de finală, Molde – Hoffenheim, se va disputa în Spania, la Villarreal, din cauza restricţiilor de călătorie impuse în Norvegia, care împiedică formaţia germană să intre în această ţară. Data de desfăşurare a partidei rămâne 18 februarie, de la 22:00 (ora României). AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu)