Cluburile germane de fotbal sunt reticente în privinţa eliberării jucătorilor internaţionali pentru deplasarea într-o ‘zonă de risc’ de infectare cu Covid-19, cu ocazia meciurilor programate luna viitoare în Liga Naţiunilor, afirmă revista Kicker, citată de AFP. Acest lucru ar putea pune sub semnul întrebării, în special, desfăşurarea meciului de la Kiev dintre Germania şi Ucraina, ţară clasată drept ‘zonă de risc’, prevăzut pe 10 octombrie. ‘Lucrăm la soluţii, însă ne rezervăm dreptul de a nu pune jucătorii la dispoziţie, cât timp nu va exista o regulă care să permită ca aceştia să poată evolua imediat după întoarcerea lor’, a avertizat managerul echipei Borussia Dortmund, Sebastian Kehl, citat de Kicker. Aceasta ‘este ceea ce cred şi responsabilii lui Bayern Munchen şi RB Leipzig’, adaugă publicaţia, în general foarte bine informată. Majoritatea jucătorilor de la cele trei cluburi sunt internaţionali, germani, dar şi din alte ţări. Pentru moment, regula în Germania prevede ca persoanele care revin din zone de risc să fie plasate în carantină, în aşteptarea rezultatelor unui test pentru Covid-19. Înaintea meciurilor din luna septembrie, FIFA şi-a adaptat regulile pentru punerea la dispoziţie a internaţionalilor, făcând facultativă eliberarea jucătorilor care ar trebui să meargă într-o zonă de risc. Dacă aceste dispoziţii vor fi menţinute pentru meciurile din octombrie, deplasarea în Ucraina ar putea depine de bunăvoinţa marilor cluburi germane, în primul rând a lui Bayern Munchen, care furnizează cinci titulari selecţionatei Germaniei (Neuer, Kimmich, Goretzka, Sane, Gnabry şi Suele). Oliver Bierhoff, directorul general al Federaţiei germane de fotbal, a prevăzut organizarea unei deplasări tur-retur la Kiev mai mică de 36 de ore, fără niciun contact cu lumea exterioară, cu excepţia meciului. ‘Vom rămâne acolo într-un cerc închis’, a promis fostul internaţional. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)