AcasăStiri generaleFotbal: Mijlocaşul irlandez Alan Browne, testat pozitiv la Covid-19 după meciul amical...

Fotbal: Mijlocaşul irlandez Alan Browne, testat pozitiv la Covid-19 după meciul amical cu Anglia

Mijlocaşul irlandez Alan Browne a fost testat pozitiv la Covid-19, la mai puţin de o zi după ce a jucat contra Angliei (0-3), în meciul amical de fotbal desfăşurat joi pe arena londoneză Wembley, transmite Reuters. Browne, 25 ani, devine al doilea fotbalist irlandez testat pozitiv la noul coronavirus în această săptămână, după atacantul Callum Robinson, care a ratat meciul de joi. ”Nu au existat contacte strânse între Browne şi restul echipei şi staff-ului, toţi testaţi negativ înaintea meciului de duminică de la Cardiff cu Ţara Galilor, în Liga Naţiunilor”, a precizat Federaţia irlandeză de fotbal pe Twitter. Irlanda, aflată pe locul al treilea în Grupa a 4-a a Ligii B, cu două puncte din patru meciuri, va găzdui Bulgaria miercuri, după meciul din deplasare cu Ţara Galilor, de duminică.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks