Numărul cazurilor de Covid-19 la clubul italian de primă divizie Spezia Calcio continuă să crească, ajungând la 15, informează miercuri site-ul Football Italia.
După ce zilele trecute s-a anunţat că 11 jucători şi membri ai staff-ului au contractat virusul, clubul a confirmat că încă un fotbalist şi trei componenţi ai staff-ului au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19. Acest lucru se întâmplă deşi Spezia se antrenează individual şi respectă protocoalele de distanţare socială după ce primul caz a fost depistat pe 18 iulie.
Medicul echipei a dat vina pe doi jucători care ‘se consideră anti-vaxxeri şi au refuzat vaccinul’.
Membrii lotului au primit două doze de vaccin, însă a doua doză a fost administrată prea recent pentru a oferi cu adevărat protecţie.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu)