AcasăStiri generaleFotbal: Opt cazuri pozitive la COVID-19 după cele mai recente teste din...

Fotbal: Opt cazuri pozitive la COVID-19 după cele mai recente teste din Premier League

Prima ligă engleză de fotbal a anunţat, luni, că opt persoane au fost depistate pozitiv la cele mai recente teste COVID-19, efectuate de jucătorii şi staff-urile echipelor săptămâna trecută, transmite Reuters. Premier League a precizat că toţi cei testaţi pozitiv vor sta în izolare timp de zece zile. ”Premier League poate confirma că, între 12 şi 18 octombrie, 1.575 jucători şi membri ai staff-urilor au fost testaţi pentru COVID-19. Dintre aceste teste, opt au ieşit pozitive”, a transmis liga engleză. În total, 42 de persoane au fost testate pozitive pentru acest virus în şapte runde de teste de la începutul noului sezon, pe 12 septembrie. Marea Britanie a înregistrat peste 750.000 de infectări cu COVID-19 şi peste 43.000 de decese din acest motiv, precizează Reuters. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks