Portarul Jasper Cillessen a fost testat pozitiv la Covid-19 şi se află în izolare, a anunţat, vineri, Federaţia olandeză de fotbal, care consideră că participarea sa la EURO 2020 nu este în pericol, transmite DPA.
Un comunicat precizează că Cillessen, care în sezonul recent încheiat a apărat poarta echipei spaniole Valencia, nu prezintă simptome, însă nu va face deplasarea, sâmbătă, în cantonamentul din Portugalia.
”El se va alătura lotului imediat ce va fi sănătos”, se mai arată în comunicat.
Ceilalţi doi portari din lotul selecţionerului Frank de Boer sunt Tim Krul (Norwich City) şi Maarten Stekelenburg (Ajax Amsterdam).
Olanda face parte din Grupa C la EURO 2020 (11 iunie-11 iulie) şi va debuta pe 13 iunie contra Ucrainei, după care va înfrunta Austria şi Macedonia de Nord, toate meciurile sale având loc la Amsterdam. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Adrian Drăguţ)