Prima ligă engleză de fotbal a anunţat, vinerea trecută, o uşoară scădere a numărului de cazuri pozitive de Covid-19 la cele două seturi de teste săptămânale, cu 36 de membri ai staff-ului infectaţi, faţă de 40 în urmă cu o săptămână, informează AFP. Numărul de probe recoltate a fost mai mare, 2.593 faţă de 2.295, iar procentul de cazuri pozitive a scăzut în consecinţă de la 1,74 la sută la 1,38 la sută. Detaliat, primul val de teste, pe 4 şi 7 ianuarie, s-a soldat cu 27 de cazuri pozitive din 1.538 de probe (1,75 la sută), în timp ce al doilea, pe 8 şi 10 ianuarie, a scos în evidenţă nouă contaminări din 1.055 teste (0,85%). Calendarul Premier League şi disputarea 32-imilor de finală ale Cupei Angliei din weekend-ul trecut au fost afectate de creşterea numărului de cazuri de Covid-19 în Anglia în ultimele săptămâni, legate în special de descoperirea unei variante de virus mai contagios şi care a dus la carantinarea generalizată a ţării. Anterior, meciul de campionat din etapa a 18-a dintre Aston Villa şi Tottenham, programat miercuri, a fost amânat după ce nouă jucători şi 5 membri ai staff-ului echipei Birmingham au fost testaţi pozitiv. Aston Villa a fost nevoită să alinieze echipa de rezerve contra lui Liverpool în Cupă, vinerea trecută, înregistrând o înfrângere fără drept de apel (1-4). De asemenea, alte meciuri din campionat au fost amânate, clubul londonez Fulham şi Manchester City numărându-se printre echipele cele mai afectate. Premier League, care a înăsprit protocoalele anti-Covid în acord cu cele 20 de cluburi care o compun, a avertizat că intenţionează să fie şi mai severă cu jucătorii care nu respectă cu rigurozitate regulile. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)