Antrenorul echipei de fotbal Al Hilal Riad, românul Răzvan Lucescu, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat, luni, campioana Arabiei Saudite pe contul său de Twitter. ”Testările medicale au arătat că antrenorul echipei #AlHilal, ‘Razvan Lucescu’, a fost testat pozitiv la COVID-19. El va intra în carantină, potrivit procedurilor autorizate de Ministerul Sănătăţii”, se arată în comunicatul clubului pe contul în limba engleză. În septembrie, Al Hilal, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor Asiei, a fost exclusă din competiţie după ce nu a putut înscrie 13 jucători pe foaia oficială a ultimului său meci din faza grupelor, de la Dubai, din cauza numărului mare de fotbalişti infectaţi cu COVID-19. Al Hilal era calificată în acel moment în optimile de finală. Alte nume importante din sportul românesc care au fost testate pozitiv la COVID-19 au fost handbalista Cristina Neagu, înotătorul Robert Glinţă, luptătorul Alin Alexuc, gimnasta Larisa Iordache, campionul naţional de raliuri Simone Tempestini sau jucătorii de tenis Simona Halep, Ana Bogdan şi Horia Tecău, fostul fotbalist Dănuţ Lupu etc. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)