Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a repetat testul în cazul unui jucător care a avut un rezultat pozitiv neconcludent la coronavirus, la testele la care s-au supus toţi jucătorii din lotul madrilen duminică dimineaţă, în vederea disputării meciului din Liga Campionilor cu Inter Milano, informează agenţia EFE. În urma protocolului instituit de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), clubul a supus testelor PCR toţi jucătorii disponibili pentru meciul cu Inter, iar în ciuda faptului că rezultatele au fost negative la testele pentru partida de campionat cu Huesca, duminică dimineaţă s-a înregistrat un test pozitiv neconcludent. Conform surselor din cadrul clubului, jucătorul în cauză a fost supus unui al doilea test duminică seară, aşteptându-se în acest moment confirmarea sau infirmarea cazului. În cazul în care jucătorul este pozitiv, şeful serviciului medical al clubului madrilen va informa UEFA, La Liga şi Consiliul superior al Sporturilor (CSD). Sâmbătă s-au înregistrat trei cazuri pozitive la Real Madrid Castilla, echipa satelit a clubului, care evoluează în Segunda Division B (a treia liga). AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)