AcasăStiri generaleFotbal: Schalke a oprit antrenamentele din cauza unor cazuri de COVID-19

Fotbal: Schalke a oprit antrenamentele din cauza unor cazuri de COVID-19

Clubul de fotbal Schalke 04 a confirmat două cazuri pozitive cu COVID-19, un jucător şi un membru al corpului tehnic, motiv pentru care antrenamentul de marţi a fost anulat ca măsură de precauţie, transmite DPA.

Cei doi infectaţi, a căror identitate nu a fost dezvăluită, nu au simptome specifice bolii şi au intrat în izolare după ce au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus.

Sesiunea de antrenament de marţi a fost anulată, iar jucătorii s-au întors acasă, a precizat clubul Schalke, virtual retrogradat din Bundesliga.

Testele pozitive au fost înregistrate luni, dar celelalte efectuate în cadrul clubului german au ieşit negative.

Schalke a suspendat antrenamentele de miercuri până luni, din cauza confruntării dintre fani şi jucători, ca urmare a pierderii meciului cu Arminia Bielefeld, care a condamnat matematic clubul din Gelsenkirchen la retrogradare.

Meciul de sâmbăta trecută cu Hertha Berlin a fost amânat, din cauză că jucătorii berlinezi au intrat în carantină după descoperirea unui focar de COVID-19 în echipă.

Următorul meci al lui Schalke este programat pe 8 mai, contra lui Hoffenheim.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks