Alţi doi jucători ai selecţionatei de fotbal a Boliviei, atacantul Bruno Miranda şi portarul Daniel Vaca, au fost testaţi luni pozitiv la Covid-19, ridicând la opt numărul total de infectaţi înaintea meciului cu Venezuela (28 ianuarie), din preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale 2022 din Qatar, informează Xinhua.
Federaţia boliviană de fotbal (FBF) a precizat într-un comunicat că Miranda şi Vaca au intrat în izolare şi vor fi supuşi unui nou test PCR după 48 de ore. Jucătorii sunt asimptomatici şi prezintă o încărcătură virală scăzută. Cele două noi teste pozitive survin la o zi după ce alţi şase jucători au fost diagnosticaţi cu infecţia, mijlocaşul Alexis Ribera şi alţi cinci de la clubul Bolivar.
Selecţionerul Cesar Farias va apela la Emerson Velasquez, Yesit Martinez şi William Velasco, toţi de la Independiente Petrolero, pentru cazul în care va trebui să renunţe la unii jucători infectaţi.
Bolivia are programate două meciuri din preliminariile CM 2022 la acest început de an, cu Venezuela (28 ianuarie) la Caracas şi cu Chile la La Paz, patru zile mai târziu.
În clasamentul zonei sud-americane, Bolivia ocupă locul opt din zece echipe, la doar două puncte de locurile 4-5, şi păstrează şanse teoretice să se califice la un turneu final mondial pentru prima oară după 1994. Primele patru clasate obţin automat biletele pentru Qatar, în timp ce locul cinci va disputa un baraj intercontinental.