AcasăStiri generaleFotbal: Selecţionerul Louis van Gaal ar putea fi pe banca Olandei la...

Fotbal: Selecţionerul Louis van Gaal ar putea fi pe banca Olandei la meciul cu Danemarca

Selecţionerul echipei Olandei, Louis van Gaal, care îşi va încheia joi starea de izolare după infectarea cu Covid-19, ar putea reveni pe banca tehnică la meciul amical cu Danemarca, prevăzut sâmbătă la Amsterdam, a anunţat Federaţia olandeză de fotbal (KNVB), citată de Reuters.

Van Gaal, 70 ani, a fost testat pozitiv la noul coronavirus în ziua de marţi şi a intrat în izolare, dar a urmărit miercuri antrenamentul naţionalei olandeze de la distanţă, cu permisiunea autorităţilor medicale, conform KNVB.

”Selecţionerul îşi poate relua munca fără restricţii când nu va mai avea simptome”, se arată în comunicatul KNVB.

După meciul cu Danemarca, naţionala Olandei va primi vizita, Germaniei, marţi, tot la Amsterdam.

În aceste două partide de pregătire, van Gaal plănuieşte să încerce o nouă abordare tactică a echipei, încercând soluţii alternative la tradiţionalul sistem 4-3-3.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks