Confederaţia asiatică de fotbal (AFC) a anunţat vineri că ultimele meciuri din Liga Campionilor Asiei, programate în Malaezia, au fost mutate în Qatar, relatează Reuters. Meciurile, inclusiv câteva din faza grupelor, vor avea loc acum între 18 noiembrie şi 13 decembrie la Doha, acolo unde s-au disputat partidele din zona de Vest, finalizate cu calificarea echipei iraniene Persepolis în finala programată pe 19 decembrie. Zona de Est este rezervată echipelor din China, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Australia şi Thailanda. AFC a mulţumit, într-un comunicat, federaţiei de fotbal din Qatar, pentru că a acceptat să găzduiască ultimele meciuri din zona estică, dar nu a dezvăluit motivele acestei mutări. Liga Campionilor Asiei a fost suspendată în martie, din cauza pandemiei de coronavirus, iar reluarea competiţiei s-a concentrat în două zone, Qatar, începând din septembrie, respectiv Malaezia. În pofida măsurilor de bio-securitate, câteva echipe au fost afectate de Covid-19, inclusiv campioana en titre Al Hilal, antrenată de românul Răzvan Lucescu, care obţinuse deja calificarea în faza eliminatorie, înainte de ultima etapă a grupei. Echipa saudită a avut 30 de jucători şi membri ai corpului tehnic infectaţi cu Covid-19 şi nu a putut să alinieze minimum 13 jucători în ultima partidă din grupă, conform regulamentelor AFC, fapt care i-a adus excluderea din competiţie.