Clubul de fotbal Celtic Glasgow a anunţat că are un jucător infectat cu COVID-19, la două zile după ce echipa scoţiană a revenit dintr-un stagiu de pregătire efectuat la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, transmite Reuters. Celtic a călători la Dubai pe 2 ianuarie pentru un stagiu de şase zile, acţiune despre care vicepremierul scoţian John Swinney a opinat că nu este ”o idee bună” în contextul pandemiei de coronavirus. Campioana Scoţiei nu a precizat însă dacă jucătorul testat pozitiv la COVID-19 a făcut parte din echipa care s-a deplasat la Dubai. ”Celtic confirmă că unul dintre jucători a fost înregistrat pozitiv la un test pentru COVID-19. Cu certitudine jucătorul va primi toată îngrijirea noastră şi toată susţinerea. Ceilalţi membri ai echipei, corpului tehnic şi ai administraţiei sunt negativi”, se arată în comunicatul postat duminică de Celtic pe Twitter. În clasamentul ligii scoţiene, Celtic ocupă locul al doilea, cu 43 de puncte din 19 meciuri, la 22 puncte de liderul Glasgow Rangers, echipa lui Ianis Hagi, dar cu patru meciuri mai puţin disputate.