Wolverhampton Wanderers a devenit primul club din Premier League care are toţi fotbaliştii vaccinaţi contra COVID-19, iar până la sfârşitul anului se plănuieşte şi inocularea dozei a treia, transmite EFE.
”Lupii” nu au înregistrat niciun caz pozitiv în ultimele zile, în contextul în care Premier League a raportat 42 de infectaţi, jucători şi membri ai staff-urilor, în ultima săptămână.
”Nu avem niciun caz de COVID-19, toată lumea este sănătoasă în acest moment. Am respectat regulile şi la toate reuniunile am purtat masca, dar cea mai importantă decizie a fost ca toată lumea să fie vaccinată”, a declarat antrenorul portughez Bruno Lage.
Premier League a dezvăluit recent că 68% dintre jucători s-au imunizat cu cele două doze până în luna octombrie. Cu toate acestea, cluburile nu vor putea respecta obiectivul guvernului britanic de a efectua şi a treia doză până la finele anului, pentru că mulţi jucători trebuie să aştepte cel puţin trei luni între doza a doua şi a treia.
Guvernul britanic a solicitat ca toate persoanele de peste 18 ani să efectueze doza de rapel pentru a frâna răspândirea variantei Omicron în ţară.
Wolverhampton, care ocupă locul zece în Premier League cu 21 puncte, va juca miercuri în deplasare cu Brighton în etapa a 17-a.