Brazilianul Luiz Adriano, fostul elev al lui Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk, a lovit un biciclist cu maşina în timpul unei deplasări la supermarket, împreună cu mama sa, deşi fotbalistul trebuia să rămână în izolare, după ce fusese testat pozitiv la Covid-19, informează Gazzetta dello Sport.
‘Mi s-a recomandat să rămân acasă, în carantină, însă ieri (luni) am fost la supermarketul unui centru comercial, pentru a o transporta pe mama mea, care nu ştie să şofeze, fără să părăsesc maşina şi purtând tot timpul mască. Am fost implicat însă într-un incident, în care o bicicletă s-a lovit de maşina mea, la ieşirea din parcare. Toată lumea este bine’, a precizat jucătorul într-o postare pe contul său de Twitter.
‘Da, nu ar fi trebui să ies din casă, am greşit, recunosc. Trăim vremuri dificile, trebuie să fim cu toţii atenţi şi să respectăm protocoalele de siguranţă. Putem ajuta întotdeauna într-un fel şi, mai presus de toate, să recunoaştem şi să învăţăm din greşelile noastre’, a adăugat jucătorul, aflat la a doua sa infectare cu coronavirus.
În vârstă de 33 ani, Luiz Adriano a îmbrăcat de patru ori tricoul selecţionatei Braziliei, iar în prezent evoluează la formaţia Palmeiras din ţara sa. El a mai jucat în cursul carierei sale la Internacional Porto Alegre, AC Milan şi Spartak Moscova.
Alături de Şahtior Doneţk, brazilianul a cucerit şase titluri de campion al Ucrainei şi Cupa UEFA (în 2009), între alte trofee.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)