Ministrul delegat al Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, a anunţat, vineri, că un decret ce urmează a fi publicat va permite depăşirea ‘pragului’ de 2.000 de spectatori în interior şi de 5.000 în exterior, informează AFP.
Invitată la France Info, vineri dimineaţă, ministrul francez de origine română a pledat pentru stabilirea unor ‘praguri proporţionale’ în incintele sportive, dar acest lucru va depinde de situaţia sanitară.
‘Fără îndoială, decizia se va afla la îndemâna prefectului’, a mai spus demnitarul francez, care a făcut în acelaşi timp apel la responsabilitatea cluburilor şi a federaţiilor pentru respectarea distanţei de ‘doi metri’ între suporteri în tribune, întrucât ‘acest lucru va permite depăşirea pragului de 5.000 spectatori şi îndreptarea către pragurile proporţionale avute în vedere’.
Roxana Mărăcineanu a ţinut, totodată, să asigure cluburile care suferă de pe urma scăderii încasărilor din bilete că ‘noi suntem aici pentru a-i ajuta. Am deblocat deja 210 milioane euro pentru cluburile profesioniste, pentru a suplini absenţa publicului din cauza acestor restricţii’.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)