Primarul Dominic Fritz a declarat, miercuri, după şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, că a votat pentru prelungirea carantinării Timişoarei cu doar şapte zile, aşa cum a recomandat Direcţia de Sănătate Publică, şi nu cu 14 zile, cum a recomandat INSP şi că vrea o abordare unitară la nivel naţional privind politica de combatere a pandemiei.
‘Am votat pentru prelungirea acestei carantine (de şapte zile – n.r.). Nu se poate ca noi, în Timişoara, să fim trataţi altfel decât altundeva în ţară. Eu mă aştept să avem în România o abordare unitară în privinţa politicii de combatere a pandemiei. Mă aştept ca aceleaşi măsuri şi argumente care sunt aplicabile în Timişoara să se aplice şi în Bucureşti, de exemplu. Pentru că dacă oamenii nu ne cred că avem o abordare unitară, logică, în toată ţara, nu ne putem aştepta ca ei să respecte măsurile. Acesta este motivul pentru care am votat pentru prelungirea cu doar şapte zile, în care mă aştept să clarificăm ce şi cum vrem, ca ţară, să combatem această creştere rapidă şi noua tulpină britanică, mult mai agresivă’, a afirmat Fritz.
În opinia sa, este nevoie de claritate în ceea ce priveşte măsurile la nivel naţional, dar şi de ‘claritate şi predictibilitate’ în privinţa criteriilor după care se recomandă carantinarea unui oraş sau a unei zone metropolitane.
‘Noi, aici, încercăm să fim realişti şi sinceri privind posibilităţile noastre de a combate pandemia’, a spus primarul Timişoarei.
El a subliniat că această carantinare a zonei metropolitane Timişoara, care include şi patru comune, este o provocare pentru cetăţeni şi firme, care suferă.
‘Din păcate, încă nu a găsit nimeni un mijloc de oprire rapidă a acestui virus fără măsuri mai stricte’, a adăugat Fritz.