AcasăStiri generaleFundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară 'Împreună': România are nevoie de diversitate şi...

Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară ‘Împreună’: România are nevoie de diversitate şi de educaţie incluzivă de calitate

România are nevoie de diversitate şi de educaţie incluzivă de calitate, au transmis reprezentanţii Fundaţiei Agenţia de Dezvoltare Comunitară ‘Împreună’ în contextul propunerii de eliminare a definiţiei ‘diversităţii’ din proiectul legii învăţământului preuniversitar.

‘La iniţiativa Patriarhiei Române, 13 dintre reprezentanţii cultelor religioase din România au înaintat o scrisoare Ministerului Educaţiei prin care cer să fie eliminată din proiectul de lege obligaţia cadrelor didactice de a promova diversitatea ca resursă de învăţare şi de asemenea, ştergerea sintagmei ‘orientare sexuală’ din articolul 11 alin. 1 din proiectul legii învăţământului preuniversitar. (…) România este o ţară diversă (din punct de vedere social, etnic, religios, etc.) şi este imperios necesar ca şcoala să faciliteze cunoaşterea celor de lângă noi, prin valorizarea diferenţelor care adunate construiesc naţiunea română’, afirmă Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară ‘Împreună’ într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor fundaţiei, principiile diversităţii, drepturilor omului, echităţii sunt fundamente ale Uniunii Europene şi respectarea acestora sunt garantate de legislaţia românească în vigoare.

‘Din punctul nostru de vedere, Ministerul Educaţiei, prin aceste propuneri legislative, ţine cont de toate angajamentele pe care România şi le-a asumat la nivel european (Directivele europene privind nondiscriminarea, echitatea şi egalitatea de gen între femei si bărbaţi) oferind definiţii pentru acestea în strâns acord cu legislaţia naţională şi europeană. Iubirea, credinţa, libertatea de exprimare, ocrotirea individului şi colectivităţii, colaborarea societăţii pentru bunăstarea comună, demnitatea, valori creştine care se află pe lista cultelor religioase şi care îl au în centru pe ‘aproapele’ nostru, pe cel de lângă noi, ar trebui să fie la fel de practicate, pe cât sunt menţionate. (…) România are nevoie de diversitate şi de educaţie incluzivă de calitate’, se mai arată în comunicat.

Potrivit Patriarhiei Române, obligaţia de a promova ‘diversitatea sexuală’ în şcoală este una ‘total abuzivă şi nocivă’, ‘ideologia de gen’ care descrie ca normalitate o deviaţie psiho-somatică numită ‘transgenderism’, reprezentând o ‘artificială construcţie ideatică’ în răspăr cu realitatea şi cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin şi feminin.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române remis, miercuri, AGERPRES, poziţia BOR şi a celorlalte culte religioase din România, care au transmis recent o Adresă comună ministrului Educaţiei, poziţie faţă de problema ideologiei în general şi, în context, a ‘ideologiei de gen’, propuse fără discernământ spre introducere în noile legi ale învăţământului, în special, este una limpede şi constant exprimată, învăţământul public din România trebuind să rămână ‘total ocrotit de orice formă de ideologizare’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks