AcasăPoliticaFuneriu: Dacă voi deveni preşedintele României, prefer să preiau mandatul de la...

Funeriu: Dacă voi deveni preşedintele României, prefer să preiau mandatul de la un om respectabil cum e Bolojan

Daniel Funeriu, candidat la alegerile prezidențiale a comentat situația creată după demisia președintelui Klaus Iohannis. În opinia sa, viitorul preșeinte va avea sarcina de a recredibiliza funcția pe care a ocupat-o Klaus Iohannis și în care a eșuat, scrie b1tv.ro.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale a vorbit despre Klaus Iohannis, spunând că demisia acestuia reprezintă un abandon. În opinia sa, eșecul mandatului prezidențial reprezintă și eșecul alegerii răului cel mai mic.

„Despre demisia președintelui Iohannis trebuie spuse câteva lucruri simple. Unu, a venit ca salvator a avut o prezență cât o absență și a plecat pe ușa cea mică. Acesta este lucrul pe care îl va reține istoria. Demisia înseamnă abandon, înseamnă cel puțin o muscă pe căciulă, demisia înseamnă fugă de răspundere și incompatibilitate cu cei pe care îi conduci și victoria celor care ți-o cer”, a explicat Daniel Funeriu în emisiunea News Pass cu Laura Chiriac.

Candidatul al alegerile prezidențiale a precizat că prima șansă a viitorului președinte este de recredibiliza funcția, despre care spune că a fost decredibilizată de Iohannis.

„Eu văd că prima sarcină a viitorului președinte va fi să recredibilizeze funcția de președinte care a fost grav decredibilizată prin modul în care președintele Iohannis a eșuat. Dacă românii îmi acordă încrederea prefer să iau mandatul de la un om respectabil, Ilie Bolojan, pentru că prefer să strâng o mână sinceră decât una de formă”, a mai spus Daniel Funeriu.

Daniel Funeriu a mai spus că, odată cu demisia lui Klaus Iohannis este nevoie de o clarificare cu privire la anularea alegerilor. În opinia sa, demisia șefului statului nu trebuie urmată de ascunderea sub preș a ceea ce s-a întâmplat.

„Aș privi spre viitor, spre soluțiile constituționale și să avem fața la popor. Poporul se va exprima la viitoarele alegeri prezidențiale, dar este nevoie de o clarificare a ceea ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor. Din două una, ori Georgescu a trădat, dacă a făcut o înțelegeri pe sub masă cu o putere străină, ori Iohannis și-a trădat poporul. Este urgent să avem o clarificare pentru că o demisie urmată de ascunderea sub preș a unor lucruri care s-au întâmplat nu produce efectele societale de care România are nevoie”, a mai spus Funeriu.

Potrivit spuselor sale, o mare problemă a societății românești este ruptura care s-a creat în ultimii ani. Lipsa de încredere și suspiciunea generalizată din societatea românească trebuie vindecate. Iar pentru aceasta, spune Funeriu, este nevoie ca politicienii să devină mai smeriți.

„Al doilea lucru care trebuie spus și care mă îngrijorează mai mult decât demisia lui Iohannis, este legat de faliile din societatea românească, pe care le vedem. Sunt foarte mâhnit de neîncrederea care crește între români, de disprețul cu care unii îi privesc pe ceilalți, de suspiciunea generalizată care ne-a cuprins și cred că nu trebuie să lăsăm noi ca națiune ca aceste evenimente să ne dezbine și mai mult. E nevoie ca societatea să se tămăduiască, să ne regăsim reflexul încrederii și al bunăvoinței față de ceilalți. (…) Politicienii au construit prea multe ziduri și prea puține punți, fiecare partid a spus, ce ne diferențiază de ceilalți, ca să-și fidelizeze electoratul. Eu aș spune așa… este foarte important ca politicienii să fie smeriți”.

Articolul Funeriu: Dacă voi deveni preşedintele României, prefer să preiau mandatul de la un om respectabil cum e Bolojan apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks