Peste 50 de copaci au căzut pe autoturisme, carosabil sau fire de electricitate şi şase maşini au fost avariate marţi în judeţul Satu Mare, în urma unei furtuni puternice.
Potrivit ISU Satu Mare, pentru protejarea populaţiei, pompierii au trimis două mesaje de avertizare prin Sistemul RO-ALERT.
”În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase avertizate, în dispeceratul ISU Satu Mare au fost primite 99 de apeluri care sesizau efecte ale acestora. Solicitările de intervenţie până la această oră se împart în 54 de copaci căzuţi pe autoturisme, carosabil, fire de electricitate, 29 operaţiuni de degajare a unor elemente de construcţie (acoperişuri de tablă şi ţigle parţial desprinse), 6 autoturisme avariate, 10 cabluri de electricitate şi stâlpi căzuţi”, precizează sursa citată.
Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de furtună, au fost mobilizaţi operativ peste 40 de pompieri militari cu 15 autospeciale de intervenţie dotate cu echipamente şi accesorii specifice unor astfel de misiuni.
În interval de aproximativ 3 ore, la nivelul judeţului, pompierii Detaşamentului din Satu Mare, sprijiniţi de forţe ale Detaşamentului de Pompieri Carei, precum şi Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Ardud, Beltiug, Vetiş, Lazuri au desfăşurat 58 de misiuni.
Nu au existat persoane rănite.
Misiunile pompierilor sătmăreni în urma manifestărilor meteorologice sunt în desfăşurare.