Filosoful Gabriel Liiceanu le-a transmis, sâmbătă, sutelor de cititori prezenţi la lansarea cărţii sale ‘Exitus’, în spaţiul Editurii Humanitas de la Bookfest, că ar fi bine să fie conştienţi că moartea este cel mai pregnant eveniment al vieţii noastre care nu trebuie ţinut la distanţă.
‘Vorbind despre patru destine (Constantin Noica, Horia Bernea, Emil Cioran şi Monica Lovinescu – n.r.) am vrut să spun că am ales oameni – am ales?; mi s-au impus – care şi-au făcut viaţa în condiţii inimaginabil de grele. Nu poţi să devii cel mai mare filosof român, cum a fost Noica, dinăuntrul unui regim în care libertatea filosofiei nu exista şi în care îţi petreci o parte din viaţă la închisoare. Să poţi să-ţi dai un destin după ce ai trecut prin domiciliu forţat şi ani de puşcărie şi să răzbeşti la lumină în cele mai nefaste condiţii reprezintă o forţă enormă şi un asemenea destin, un destin extrem de puternic’, a spus Liiceanu.
El a accentuat că ‘moartea nu face parte din destin, adică din conglomeratul în care conturul vieţii noastre se desenează din liber şi neliber’.
‘Niciunul din aceşti oameni care şi-au făcut destinul nu şi-a făcut moartea. Moartea nu se alege. Şi, cu toate astea, ceea ce am vrut să spun în cartea asta, trecând prin destinele unor oameni care şi-au făcut viaţa şi aducând în discuţie felul în care au murit total neliber, căci nu şi-au ales ei felul de a muri, am vrut de fapt să spun că ar fi bine să fim conştienţi că moartea este cel mai important, sau cel mai pregnant eveniment al vieţii noastre. Kant, care a vorbit nu numai cu cuvinte de neînţeles pentru publicul larg, a spus lucruri de neuitat şi unul dintre acestea este ‘moartea e suprema pătimire a unui om’. A pătimi înseamnă a pătimi în viaţă. Aşadar, moartea este lucrul care ne însoţeşte din clipa în care ne naştem şi cu care stăm în viaţă până la sfârşitul ei’, a continuat filosoful.
Liiceanu consideră că ‘moartea este mai importantă decât naşterea’, fiecare dintre noi trăind moartea ‘doar ca moarte a lui’.
‘Ce vreau eu să fac în această carte, sau subiacent ce se întâmplă prin ea, este de a vă convinge că moartea nu este un fenomen care trebuie ţinut la distanţă şi pe care trebuie să-l privim ca o chestie care vine accidental oarecum, la sfârşit. Noi trăim, suntem prinşi în toate felurile în viaţă cu rădăcini puternice… Şi cu toate astea, ea este mult mai puternică decât naşterea noastră, fiindcă naşterea nu mi-o privesc şi nu am conştiinţa ei sub nicio formă. Nu-mi înfrunt naşterea. În schimb, fiind singura vietate conştientă din lume, mă nasc având pe urmă la scurtă vreme în faţă evenimentul final al acestei vieţi. Moartea o înfrunt, trăiesc cu conştiinţa ei. Nu ştiu că mă nasc, dar ştiu în foarte scurtă vreme că am să mor. Ar trebui să avem conştiinţa morţii noastre ca cel mai neliber eveniment al vieţii. Dacă e cel mai neliber eveniment al vieţii, în acelaşi timp fiecare dintre noi trăim moartea doar ca moarte a lui’, a mai spus Gabriel Liiceanu.
Despre cartea lui Gabriel Liiceanu, scriitoarea Ioana Pârvulescu a spus la lansare că reuneşte ‘texte clasice’. ‘Am descoperit că Gabriel Liiceanu, cu aceste texte, este un clasic. Sunt texte clasice, sunt texte memorabile şi texte care vor rămâne. (…) Până la urmă, este o carte a prieteniei, care este una dintre valorile mele fundamentale şi de aceea am citit-o cu mare emoţie’, a mărturisit scriitoarea.
Publicistul Ioan Stanomir a apreciat că Gabriel Liiceanu ‘a reuşit o performanţă care îl situează pe un punct foarte înalt al prozei noastre, aceea de a scrie despre moarte cu o anumită decenţă tragică, dar care nu este niciodată o decenţă care face imposibilă speranţa’.
‘Pentru că această carte este şi una a morţii, şi a prieteniei. În momentul în care prietenia, afecţiunea intră în vieţile noastre, moartea nu le poate alunga în totalitate. Şi atunci, există ceva care e un fel de punte şi pe această punte merge, pe de-o parte, cel care se duce şi pe această punte îl însoţeşte până la un punct cel care rămâne. Atunci, misiunea celui care rămâne este de a scrie, sau de a vorbi, sau de a-şi aminti, încercând practic să salveze din dispariţie ceea ce se mai poate salva’, a spus Stanomir.
Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este, potrivit Humnaitas, unul dintre cei mai importanţi autori de ‘literatură personală’ din România de azi, în ultimul sfert de veac, cărţile sale constituind ‘repere’ pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.
