Gabriela Firea, Europarlamentar și Președinte PSD Bucuresti, a avut o întâlnire de lucru alături de vicepremierul Marian Neacșu, secretarul executiv Alexandru Hazem Kansou și candidații la alegerile parlamentare. Firea afirmă că, având suportul Parlamentului și al Guvernului, putem aduce mai multe fonduri europene și naționale.
- București, orașul dorit de oameni! Având suportul Parlamentului și al Guvernului putem aduce mai multe fonduri europene și naționale pentru investiții în școli și spitale, pentru consolidarea clădirilor pericol public și a podurile degradate. De asemenea, putem lua măsuri concrete pentru prevenirea si combaterea consumului de droguri în școli, un fenomen care a lua amploare și îi sperie, pe bună dreptate, pe părinți.
Am avut o întâlnire de lucru alături de vicepremierul Marian Neacșu, secretarul executiv Alexandru Hazem Kansou și candidații la alegerile parlamentare.
Sunt convinsă că vorbind cu bucureștenii îi vom convinge că singura cale de urmat este un vot pentru proiectele social-democrate, pentru candidații noștri la Senat și Camera Deputaților și pentru Marcel Ciolacu, candidatul PSD la funcția de președinte al tuturor românilor.
- Lucrăm intens pentru a face cunoscut programul PSD pentru România și pentru români. A trecut primul weekend din campania electorală pentru alegerile prezidențiale și ne pregătim pentru startul campaniei pentru alegerea viitorului Parlament. În București, colegii mei sunt prin toate cartierele.
Românii au motive suficiente pentru a alege candidații Partidului Social Democrat.
Vrem unire și consens, nu dezbinarea despre care vorbesc ceilalți competitori politici.
Punem românii mai presus intereselor de partid. Am dovedit asta de când PSD a intrat la guvernare: creștere de 75% la salariul minim, mai mult cu 70% la pensia medie și peste 40% creștere a salariului mediu. Sunt fapte concrete!
Se construiesc autostrăzi, spitale și școli mai mult decât până acum. Este tot meritul proiectelor social-democrate.
- Ne propunem în București, prin candidații din echipa social-democrată pentru Senat și Camera Deputaților, să continuăm proiectele pentru oameni, multe dintre ele sistate sau care bat pasul pe loc.
Articolul Gabriela Firea, Europarlamentar și Președinte PSD Bucuresti: Având suportul Parlamentului și al Guvernului putem aduce mai multe fonduri europene și naționale apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro