AcasăPoliticaGabriela Firea: Sunt prezentată drept candidatul ”Deocamdată”. Eu nu sunt un haiduc,...

Gabriela Firea: Sunt prezentată drept candidatul ”Deocamdată”. Eu nu sunt un haiduc, să mă duc să spun gata, m-am supărat, îmi fac culoar separat

Liderul PSD Bucureşti, senatoarea Gabriela Firea, a declarat duminică, despre o ezitare din partea conducerii PSD privind candidatura sa la Primăria Capitalei, că aşa simte pentru că s-a statuat şi este prezentată drept canadidatul ”Deocamdată”, ceea ce nu o face să se simtă foarte bine.
Firea arată că va tranşa acest lucru în interiorul partidului. Ea a mai spus că politica este un sport de echipă şi nu poate de una singură, pentru că nu este un haiduc, să se ducă să spună, gata, m-am supărat că există o ezitare şi nu sunt anunţată oficial, mă duc şi îmi fac culoar separat.
”În privinţa Bucureştiului, ştiţi, mi se spune, tu trebuie să te hotărăşti şi eu am spus de fircare dată, şi asta pot să spun public, nu e nicio discuţie confidenţială sau vreun secret că eu sunt foarte hotărâtă, ştiu ce am făcut în cei 4 ani de primar, pe ce echipă m-am bizuit, pe ce tehnicieni, ce proiecte am lăsat la Primăria Capitalei şi ştiu ce s-a întâmplat în cei trei ani şi ceva. Problema este că politica este un sport de echipă, dacă nu suntem împreună în echipă dornici să revenim la primărie şi să facem lucruri pentru oameni. Eu nu pot de una singură, eu nu sunt un haiduc, să mă duc să spun, gata, m-am supărat că există o ezitare şi nu sunt anunţată oficial, eu mă duc şi îmi fac culoar separat. Nu. Eu sunt membru al acestei echipe şi aici rămân, în această echipă. Am votat PSD şi când nu eram membru PSD”, a spus Gabriela Firea la Prima News.
Întrebată dacă există o ezitare din partea conducerii partidului, Firea a răspuns:
”Aşa simt, pentru că s-a statuat un nou termen de candidatul deocamdată. Eu sunt prezentată drept canadidatul deocamdată, că deocamdată sunt candidat dar e posibil ca…lucru care, spun sincer, nu mă face să mă simt foarte bine şi foarte susţinută dar aceasta fiind o problemă internă, o voi tranşa în interiorul partidului”.
Gabriela Firea a menţionat că este nevoie să fie toţi împreună, preşedinţii celor şase sectoare, candidaţii de la cele şase sectoare ale Capitalei, primarii care sunt acum în funcţie, colegii noştri din PSD şi aliaţii PSD.
”Trebuie cu toţii să spunem ce candidatură dorim, a mea, a altui candidat de la sectoare, a unui coleg parlamentar, şi împreună să îl susţinem”, a mai arătat Gabriela Firea.
Întrebată dacă va pleca din partid, în cazul în care nu va fi candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea a spus: ”Nu plec sub nicio formă, sunt membru PSD, nu am venit aici pentru funcţii”.

Articolul Gabriela Firea: Sunt prezentată drept candidatul ”Deocamdată”. Eu nu sunt un haiduc, să mă duc să spun gata, m-am supărat, îmi fac culoar separat apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks