Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a premiat, vineri, 150 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, informează Biroul de presă al municipalităţii.
Potrivit sursei citate, fiecare familie a primit un cec de 500 de lei, o diplomă de fidelitate şi un buchet de flori.
După festivitatea de premiere, sărbătoriţii s-au putut bucura şi de un spectacol oferit de artiştii Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ din Galaţi.
‘Este mereu o bucurie să fiu alături de oameni cu poveşti de viaţă impresionante. Dar cel mai important este că au rămas împreună, că au avut grijă unul de celălalt, iar 50 de ani de căsătorie reprezintă o sumă de împliniri. Pentru că, indiferent de vremuri, de momentele frumoase sau poate mai puţin frumoase pentru că viaţa ne oferă de toate, familia unită a rămas pe primul loc. Pentru noi toţi, dar mai ales pentru generaţiile tinere, pentru cei aflaţi la început de drum, sunt adevărate modele’, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Edilul a precizat că prin astfel de evenimente Primăria municipiului Galaţi urmăreşte promovarea familiei şi a rolului acesteia în dezvoltarea societăţii.