Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a aprobat parteneriatul cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est pentru a obţine suma de 2,5 milioane lei din fonduri europene, bani necesari realizării documentaţiei tehnico-economice pentru un proiect de modernizare a peste 60 de kilometri de drum judeţean, informează, miercuri, Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, după realizarea întregii documentaţii, proiectul va fi depus pentru a obţine finanţare pe noul exerciţiu bugetar european.
Fondurile pentru realizarea întregii documentaţii tehnice, în valoare de 2,5 milioane lei, vor fi obţinute în cadrul Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020
‘Anul acesta vom primi 2,5 milioane de lei, fonduri europene, pentru a realiza toate studiile de teren şi documentaţiile tehnice, după care, imediat ce noile axe de finanţare vor fi lansate, vom solicita bani de la Uniunea Europeană pentru realizarea lucrărilor proiectului care prevede modernizarea a 61,5 kilometri de drum judeţean, pe ruta DN24D – Bălăbăneşti – Bălăşeşti – Ciureştii Noi – Cotoroaia – Cerţeşti – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi – Mihail Kogălniceanu – intersecţia cu DN25. Această axă rutieră traversează judeţul de la nord la sud, iar prin acest proiect vom interveni pe mai multe drumuri judeţene. Vor fi realizate lucrări ample de modernizare, inclusiv de consolidare a fundaţiei şi reabilitare a podurilor, acesta fiind doar unul dintre proiectele la care lucrăm pentru modernizarea infrastructurii rutiere cu fonduri europene’, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Traseul DN 24D – DJ 251B – DJ 251A – DJ 251H – DJ 251 – DJ 255A – DN 25 are o lungime de aproape 90 de kilometri, însă se va interveni doar pe acele segmente de drum care nu au mai fost reabilitate sau modernizate în ultimii cinci ani, iar lucrările vor fi realizate cu bani prin Programul Operaţional Regional 2021 – 2027, valoarea estimată a acestei investiţii fiind de aproximativ 35 milioane euro.