Acasă93Galaţi: 56 de persoane fără adăpost au fost internate în centre specializate...

Galaţi: 56 de persoane fără adăpost au fost internate în centre specializate în ultimele trei luni

Un număr de 56 de persoane fără adăpost depistate de poliţiştii locali în ultimele trei luni au fost internate în centrele specializate din municipiul Galaţi, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei. Potrivit acesteia, poliţiştii locali au internat în centrele de ocrotire sau la unităţile spitaliceşti un număr de 56 de persoane, alte 109 refuzând ajutorul oamenilor legii. Identificarea persoanelor fără adăpost şi internarea acestora în centrele specializate a reprezentat unul dintre cele mai importante puncte ale Planului de măsuri ‘Hibernal 2020-2021’, care s-a derulat în perioada 1 decembrie 2020 – 28 februarie 2021. Tot în cadrul Planului de măsuri ‘Hibernal 2020-2021’, poliţiştii locali au aplicat trei sancţiuni celor care, conform prevederilor HCL 260/2018, nu şi-au îndepărtat zăpada/gheaţa de pe trotuare/căi de acces, după oprirea intemperiilor. La rândul lor, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 14.000 lei şi 107 puncte penalizare, pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Planul de măsuri ‘Hibernal 2020 – 2021’ a avut ca obiectiv principal înlăturarea efectelor naturale pe perioada anotimpului rece şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul participanţilor la traficul rutier pe raza de competenţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks