Un bărbat a murit, marţi, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar DE 581 în apropiere de localitatea Munteni, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Potrivit sursei citate, marţi, în jurul orei 19,00, Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic prin 112 cu privire la faptul că pe DE 581 a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane.
Din verificările preliminare, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 45 de ani, din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe DE 581, având direcţia de deplasare dinspre Tecuci către localitatea Munteni, la km 25, a surprins şi accidentat un bărbat, cu vârsta de aproximativ 60 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.
Echipajul de la Ambulanţă care a sosit la faţa locului a constatat decesul pietonului, care va fi preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Galaţi, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto deţine permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
După efectuarea cercetării la faţa locului, poliţiştii vor întocmi un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.