Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19, informează, luni, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele personale de identitate şi o adeverinţă de vaccinare împotriva COVID-19, emisă în România.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul este fals deoarece la data emiterii respectivei adeverinţe bărbatul nu se afla pe teritoriul României.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)