AcasăStiri generaleGalaţi: Autoturism radiat din circulaţie şi cu număr fals de înmatriculare, descoperit...

Galaţi: Autoturism radiat din circulaţie şi cu număr fals de înmatriculare, descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism radiat din circulaţie şi care avea aplicat un număr de înmatriculare fals, informează, duminică, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Stoicani, judeţul Galaţi, un autoturism înmatriculat în judeţul Galaţi, condus de un cetăţean român, în vârstă de 28 de ani.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că acesta este radiat din circulaţie, iar numărul de înmatriculare aplicat pe acesta este atribuit unui alt autoturism.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks