Un bărbat de 38 ani din Galaţi, cercetat în trei dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier şi depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat fără permis de conducere şi sub influenţa cannabisului, a fost reţinut pentru 24 de ore, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Galaţi au oprit în trafic, pe strada Smârdan, din municipiul Galaţi, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 38 de ani, din aceeaşi localitate.
Întrucât autoturismul nu avea montate plăcuţele de înmatriculare, au fost efectuate verificări în bazele de date, constatându-se că acesta figurează radiat din circulaţie, din data de 12.09.2014, pe teritoriul statului italian, plăcuţele fiind reţinute de poliţişti din cursul lunii februarie.
Totodată, s-a stabilit că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere, el declarând că ar fi obţinut dreptul de a conduce vehicule în Ungaria, însă documentul respectiv i-ar fi fost reţinut în cursul anului 2018 pentru că era deteriorat.
Persoana în cauză a fost testată atât pentru consum de alcool, cât şi pentru consum de substanţe psihoactive, aparatul drugtest indicând un rezultat pozitiv la cannabis.
La spital, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism.
În consecinţă, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi refuzul prelevării de mostre biologice.
Dat fiind faptul că bărbatul este cercetat în alte trei dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier, după audieri, a fost reţinut 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.