AcasăStiri generaleGalaţi: Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu maşina într-un canal de...

Galaţi: Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu maşina într-un canal de irigaţie

Un bărbat de 39 de ani a murit, vineri, după ce s-a răsturnat cu maşina într-un canal de irigaţie, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, Poliţia Galaţi a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că la marginea unui drum agricol dintre localităţile Griviţa şi Cudalbi, într-un canal de irigaţie s-a răsturnat un autoturism, iar conducătorul auto se află în stare de inconştienţă.

Din verificările preliminare, precum şi după efectuarea cercetării la faţa locului, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Matca au stabilit faptul că un bărbat, de 39 de ani, din comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe un drum de exploatare agricolă, deplasându-se către Staţia nr.50 de irigaţie, în apropierea acesteia a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat într-un canal de irigaţie betonat, care nu avea apă.

În urma acestui eveniment, conducătorul auto, aflat singur în autoturism, a fost rănit grav, iar echipajul medical de la ambulanţă, sosit la faţa locului, a efectuat victimei manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost constatat decesul.

Cadavrul bărbatului de 39 de ani a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galaţi, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks