AcasăStiri generaleGalaţi: Bărbat din Republica Moldova, depistat fără permis de conducere la controlul...

Galaţi: Bărbat din Republica Moldova, depistat fără permis de conducere la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Republica Moldova care conducea un autovehicul deşi nu deţinea permis de conducere având dreptul de a conduce suspendat, informează, luni, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetăţean din ţara vecină, în vârstă de 27 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, persoana nu a putut prezenta autorităţilor competente permisul de conducere.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, a rezultat ca bărbatul nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, acesta fiind suspendat ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat. AGERPES/(AS-autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks