AcasăStiri generaleGalaţi: Bărbat găsit carbonizat în locuinţa sa din comuna Iveşti

Galaţi: Bărbat găsit carbonizat în locuinţa sa din comuna Iveşti

Un bărbat de 60 ani a fost găsit carbonizat, miercuri, de către pompierii militari, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa din comuna Iveşti, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi. Potrivit sursei citate, un apel la 112 a anunţat un incendiu la o gospodărie din localitatea Iveşti. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două .autospeciale din cadrul Gărzii de Intervenţie din localitate. ‘Când au ajuns la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu violenţă la întreaga suprafaţă a locuinţei. Au ars 80 de metri din acoperişul gospodăriei, a fost distrusă tâmplăria de lemn şi mobilierul din toată locuinţa. Proprietarul, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit carbonizat. Cauza incendiului este in curs de stabilire’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Dan Ionaşcu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks